Ion Bunduchi: „Produsele informaţionale autohtone, deşi nu sunt pastă de dinţi, trebuie promovate”

 

Pentru ȘSAJ. Preluat de UNIMEDIA, Moldova Azi, Monitorul Civic

Anul 2010 a adus pe piaţa mediatică din Republica Moldova noi televiziuni, precum și evoluții pozitive ale radiodifuzorului public național. Totodată, produsele media autohtone continuă să fie marginalizate de canale străine retransmise. Directorul executiv al Asociaţiei Presei Electronice (APEL), Ion Bunduchi sugerează să aşteptăm cuminţi momentul când vom avea ce promova, muncind îndârjit la producerea de conţinuturi. „Nota bene! la producere de conţinuturi, nu la retransmisia conţinuturilor străine”.

Cum apreciaţi piaţa TV din RM sub aspectul maturităţii profesionale?

Deși există semne încurajatoare, ele, însă, nu au devenit tendinţe clare şi ireversibile. Maturitatea profesională, deocamdată, o validează partea de instituţii mediatice şi partea de ziarişti, care nu aşteaptă şi, sunt sigur, nu vor aştepta schimbarea conjuncturii politice pentru a-şi exercita misiunea firească de a informa.

Dar sub aspectul profitabilităţii?

Grimasele economiei moldoveneşti de piaţă fac ca între calitatea conţinuturilor mediatice şi volumul vânzărilor lor să nu existe legătură directă. Profitabil, se pare, continuă să fie aproape în exclusivitate „parazitismul informaţional”. Până acum a funcţionat ireproşabil.

De ce banii donați nu ajung la sinistrați? (II)

Preluat de Moldova Azi, HotNews

Operatorii de telefonie din țară au încheiat deja campaniile de colectare de fonduri pentru ajutorarea sinistraților, dar și acum banii nu se grăbesc să ajungă la destinație. Ei continuă să fie înghețați în contul Trezoreriei de Stat, în loc să fie redirecţionaţi de urgenţă familiilor nevoiașe.

După 35 de zile de la lansarea campaniei media în sprijinul sinistraților și respectiv 39 de zile de când Guvernul a deschis contul trezorerial unic (460100000000005) și trei conturi beneficiare, în lei, dolari SUA și euro, la sinistraţi au ajuns doar 4,6% din banii donaţi.

Compania publică TRM, care a lansat împreună cu Guvernul teleradiomaratonul din 11 iulie 2010 „Eşti cât dăruieşti – ajută sinistraţii” și a susținut informațional campaniile operatorilor Orange, Moldtelecom și Moldcell, a difuzat deja un comunicat de presă în care se laudă că a acumulat „milioane pentru sinistrați” și își exprimă „recunoștința” sufletelor a mii de cetăţeni de la noi şi de peste hotare sensibilizate de acțiunea dânșilor…

Oare TRM este la fel de recunoscătoare și Guvernului care, însușind de la cetățeni circa 28,8 milioane de lei, a repartizat pentru ajutorarea sinistraţilor doar 1 milion și 330 de mii de lei? Este, oare, motiv de laudă faptul că toate milioanele adunate se reduc doar la unul singur care ajunge la destinație? Categoric NU. Mult mai mult decât numărul banilor ar trebui să ne preocupe utilizarea rațională, corectă și legală a acestora. Or, ajutoarele cu acest scop și au fost donate, pentru a fi canalizate nemijlocit în ajutorul locuitorilor din localitățile inundate.

O melodie pentru Europa… NU pentru Piața Centrală !

S-au consumat cele două semifinale ale preselecției naționale Eurovision Song Contest 2010 – ”O melodie pentru Europa”. 14 concurenți au primit deja numerele de concurs pentru a evolua în Finala Națională din 6 martie. Aceștia sunt: Doinița Gherman, formația Milenium, Olya Tira și Sunt Stroke Project, Dyma, Eugen Doibani, Carolina Gorun, proiectul MonkeyMind & Daniela, Cristina Croitor, Pavel Turcu, Pavel Parfenii, Alexandru Manciu, Valeria Tarasova, Gicu Cimbir și Boris Covali.

Dacă e să facem o analiză per ansamblu a selecției naționale din acest an putem cu mîndrie afirma că avem parte de o schimbare radicală a scenei muzicale din Republica Moldova. Pornind de la scenă în sensul direct (lumini, sunet, studio etc.) bucură ochiul și prestația concurenților. Nu și fără amatorism și interpretare falsă, dar în proporții digerabile. Pentru prima dată putem vorbi de coagularea așa-zisului fenomen de concurență și dezintegrarea sistemului de favoriți creați înainte de concursul propriu-zis. Un show apreciabil… Toate bune pînă aici. Pînă a face referință la „show-ul”  televoting-ului, care de rînd cu media independent-comerciale (gen ProTV, UNIMEDIA, Jurnal TV) și blogosfera au ținut insistent să promoveze non-talente în finala națională.

JOS CENZURA la TRM!!!

O nouă ședință a Clubului de presă organizat de  Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a demarat cu dezvăluirea unui caz picant și unic pentru sistemul mediatic.

Disensiunile dintre noua guvernare şi IPNA Compania “Teleradio – Moldova”, recenta decizie a CEDO în cazul Larisa Manole şi alţii versus Moldova, problema cenzurii la TRM și cum putem salva acest bun național, zis Televiziune Publică, au fost subiectele care au incitat invitații și jurnaliștii adunați în sală la un dialog cromatic productiv.

Să facem o paranteză şi să revenim la istoria „dosarului cenzurii”. Procesul Manole și alții contra Moldovei a fost intentat de 9 jurnaliști ai TRM împotriva Guvernului Moldovei în 2002. Reclamanții au pretins, în temeiul art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), că cenzura impusă la TVM a constituit o ingerință nejustificată în dreptul lor la libertatea de exprimare și a reprezentat o încălcare gravă a dreptului lor într-o societate democratică de a comunica informații publicului.

Moldova 1 – viziune din interior. Efort și „recompensă”…

„Nu e un semn bun pentru nici o activitate dacă la început nu există dorința arzătoare de a reuși” (Benjamin Disraeli). Dorința mea era să demonstrez că sunt bun și merit atenția superiorilor. Dar nu pentru a-mi alimenta aroganța, ci pentru a crea în jurul meu impresia că și studenții pot fi de folos în businessul TV. Și nu oarecare studenți, ci anume ne-USM-iștii. Pentru că ăștia prea des trec fără rînd… Și nu e bine ca un obicei strîmb să evolueze în tradiție. Nimic personal.

Pînă a-mi vedea primul reportaj în emisie a trebuit să înfrunt multe, inclusiv calamitățile naturale. Dar rezultatul merita efortul.

În dimineața zilei de 9 iulie curent oamenii deștepți stăteau acasă, cei care se gîndeau cît de cît la sănătatea proprie și mai puțin la datoria profesională. Ploaia era nemiloasă și turna, fraților, nu cu găleata, ci cu butoiul. Practic într-o oră cît m-am deplasat pînă la TV, cîteva străzi din Chișinău au fost inundate de-a binelea. Troleiebuzele nu circulau la oră, iar rutierele, puține la număr, se (dez)ordonau în coloane. Reporterii au sosit la serviciu abia peste o oră după încetarea ploii. Eu, ud pînă la genunchi, colindam în singurătate coluarele TRM pînă cînd producătoarea care venise și ea cu întîrziere la locul de muncă m-a delegat să mă întorc iarăși cu fața spre natură… Pe strada Lacului de la Telecentru o victimă a inundațiilor telefonase la TV pentru a-și expune publicului telespectator grădina devastată de ploaie. Vizionarea „concertului în aer liber” ne-a luat ceva timp. A durat și colectarea imaginilor surprinse de martorii oculari ai inundațiilor, pe care de altfel le-am inserat în reportaj cu tonul de modestie caracteristică. Le-am însușit simplu calificativul de „imagini filmate cu telefonul mobil” fără a simți necesitatea de a face publicitate pe seama nevoiașilor. Pentru comparație reporterii PRO TV, care au efectuat 4 reportaje cu conținut similar, în unul din ele au utilizat expresia „…în imaginile surprinse cu telefonul mobil de un telespectator PRO TV”.

Următoarea destinație – din apă în lut… S-a produs un accident într-o carieră de nisip care s-a soldat cu moartea a doi copii. Producătorii ne-au informat că accidentul a avut loc în capitală şi noi buimaci căutam cariera de nisip, care de altfel nu există în Chişinău… Am găsit în final un depozit de argilă în aer liber (≠ nisip), dar nici urmă de copii. Plus la asta, ce fel de lucrări se pot întreprinde în carieră după ploi? Terenul era pustiu… şi doar doi oameni ce căutau în van urme de eveniment produs cu totul în altă parte (cariera de nisip din Ştefan-Vodă) făceau filmări cufundaţi în argila umedă. Grăbiţi de superiori să aducem imaginile la timp, la prezentarea filmărilor ni s-a adus la cunoştinţă că ele nu vor fi puse pe post, ci „se vor prăfui” în arhivă. În calitate de replică îmi rămînea doar să spăl lutul de pe haine şi încălţăminte, aşteptînd noi instrucţiuni… Pînă atunci nu mă evidenţiasem cu ceva remarcabil şi deci practic în ochii superiorilor nu însemnam mare lucru. Toate acestea nu-mi acordau dreptul la replică. Şi plus la asta, cînd urmezi un scop nobil nu există obstacole de nedepăşit. Nu au fost nici apa şi nici lutul…

Nu s-a scurs mult timp şi în ziua următoare mi s-a dat undă verde pentru a realiza individual un reportaj. În sfîrşit. Nu era evenimentul anului, dar, ce a contat mai mult, era evenimentul relatat de mine. După el au urmat şi celelalte: economice, sportive… De altfel, practica s-ar mai fi putut extinde şi peste dead-line, deschizînd noi perspective, de n-aş fi fost „premiat” de soartă cu pneumonie. Asta în loc de caracteristică şi recomandare :).  Acum îmi continui zilele de vacanţă internat în spital. Mă încălzeşte un singur gînd: mi-a fost şi bine!

Moldova 1 – viziune din interior. Partea II

„Cu ajutorul cui ai ajuns aici? Că doar nu ai venit așa pur și simplu…” mă întrebase un stagiar care se proba pentru postul de prezentator. Da, uneori ne uimim singuri pe noi, ce să mai vorbim și de alții… Ce să zic, am ajuns la TV datorită  inițiativei proprii și avîntului entuziast, că doar nu am rude prin ministere sau parlament… Unicul act care a contat a fost îndreptarea la practică. Nu mi-au cerut CV-ul, dar și-au exprimat părerea de rău că din cauza supraimplicării colaboratorilor nu pot delega un reporter care să mă inițieze în procesul de  muncă. Un comportament deschis și destul de firesc, fără fițe și dedesubturi.

Prima zi și primul material social… sigur nu realizat, dar monitorizat. M-am deplasat cu automobilul de serviciu și două reportere (Mesagerul apare in două variante: rusă și română) la Centrul Sănătății Mamei și Copilului. Aici a apărut și prima ocazie să mă implic. A trebuit eu să mă documentez pentru că între fete și șofer nu prea exista înțelegere cine s-o facă. Reporterele au fixat două interviuri. De fapt cîte două, în ambele limbi de difuzare. Cameramanul a înregistrat declarațiile și a surprins și niște imagini de fundal, iar eu îl ajutam să ducă trepiedul – o echipa magnifică, nu? Doar că rolul îndeplinit de mine semăna mai mult a asistent secund, sau moldovenește „a cincea roată de la căruță”. Sigur doream să mă implic mai activ, dar deocamdată nu aveam cunoștințele necesare să realizez individual un reportaj și nici nu puteam miza pe bunăvoința producătorilor, că doar nu mă cunășteau și deci nu puteau să mă premieze cu încredere.

Întorși la TV, caseta a fost transmisă montatorilor pentru încărcarea imaginilor în calculator, iar reporterele s-au apucat să redacteze textul reportajului, mai mult jurnalista care pregătea materialul în varianta română, cealaltă aștepta doar să traducă. Uite că așa se întîmplă… De aia nu prea există diferență între emmisiile de la ora 21:00 și de la ora 19:00. Cel puțin eu cînd am avut de realizat un reportaj economic, reportera rusă nu a avut tupeul să aștepte să termin de redactat, ci l-a realizat individual, stabilind propria linie de subiect. Poate ca nu era sigura de calitatea redactarii facuta de mine… dar adevărul rămîne oricum neschimbat: rusoaicele jurnaliste de la M1 sunt cam lenoase.

În continuare o să vă fac o excursie pe căile tehnice de realizare a reportajului. Sper să fie captivant.

Textul redactat trebuie să conţină următoarele cîmpuri obligatorii: INTRO (textul citit de prezentator(-oare) în emisie), BETA (corpul reportajului incluzînd „5 W‘s & How”; precede SINCRON-ul(-urile)), SINCRON (declarațiile intervievaților) şi partea finală (numele reporterului, a cameramanului, a montatorului şi cronometrarea reportajului). Se mai utilizează şi variante VOICE-OVER, ce reprezintă în esenţă un intro desfăşurat, fără beta, citit în întregime de prezentator, cu un sincron scurt, şi sunt destinate emisiilor din amiază, cu maxim 10 minute de emisie a buletinului.

După finalizarea redactării materialul trece verificarea stilistului (un pic de cenzură… după criterii profesionale) şi abia după aia se poate purcede la realizarea montajului. Ideal dacă în prealabil s-au fixat sincronurile. Se face cu intenţia ca textul redactat să conţină descifrarea cuvînt-în-cuvînt a declaraţiilor ce vor rula pe post. Nu de alta, dar regizorilor le place să fie stăpîni pe emisie şi nu admit nici un fel de improvizaţie… În cabina de montare se face mai întîi sonorizarea, adică înregistrarea coloanei sonore ce include textul din secțiunea(-ile) BETA şi  acoperă imaginile de fundal. Din cei circa 20 de reporteri de la Departamentul Actualităţi, doar cîţiva îşi sonorizează propriile materiale, şi tot ei sonorizează şi celelalte materialele. Asta pentru că multe fete reportere au voci de „pisici” şi nu sunt acreditate de superiori să sonorizeze. Eu de fiecare dată cînd insistam să-mi permită să sonorizez reportajele proprii primeam refuzul, cu toate că unii regizori erau dispuşi să accepte. Motivul invocat de ficare dată era acelaşi: nu sunt angajat la companie, vocea mea prin urmare nu poate să reprezinte proprietatea companiei…

Montatoriii M1 utilizează Avid Liquid 7

La sonorizare se determină şi extensiunea temporală a reportajului, plus cîteva zeci de secunde pentru sincronuri, aşa încît materialul să aibă între 1 min. şi 2,5 min. aprox. Important este că odată înregistrată coloana sonoră se poate trece la selectarea din materialul brut filmat a secvenţelor care vor rula în emisie, aşa-zisele imagini de fundal sau „de umplutură”, cum mai sunt numite. Acelaşi montaj este utilizit şi pentru reportajele în rusă, doar sonorizarea diferă şi sincronurile (fie sunt traduse, fie sunt înregistrate în rusă… mai rar subtitrate).

Materialele video montate sunt salvate pe server, păstrînd actualitatea pînă la finele lunii, apoi sunt şterse. În arhivă, pe casete, se păstrează doar filmări generice (de tipul oameni pe stradă, bani, spitale, curse, edificii de stat etc.) Textele redactate sunt arhivate în registre speciale cu indicarea datei şi orei de emisie.

Sper că nu v-am  plictisit pentru că, ştiţi voi, va urma…

Moldova 1 – viziune din interior

„Experiența nu este ceea ce i se întîmplă unui om; ea reprezintă ceea ce face un om cu ceea ce i se întîmplă ”(Aldous Huxley). Mie mi s-a întîmplat să cîștig un bilet dus-întors la Televiziunea Națională și s-o văd, cum s-ar zice, din interior. Cum arată ea în această ipostază și cît de mult diferă față de imaginea de ansamblu construită de telespectatori?… iată cîteva idei pe care aș vrea să le tratez. Pentru a evita anumite polemici ce țin de determinativele „companie publică” și „companie de stat” zic să folosim expresia „televiziune națională”, măcar pentru faptul că posedă o acoperire națională.

În primul rînd vreau să menționez că TV națională nu este atît de intransigibilă și inaccesibilă precum se crede. Este, ce-i drept, punct de trecere: stau doi băiețași la recepție și monitorizează cine trece prin garou. Colaboratorii au permise exclusive, de parcă ar fi cărți de credit, cu o porțiune specială recunoscută în format eletronic de către dispozitivele de trecere. Asemănător procesul cu trecerea prin casă a produselor în supermarket, unde se verifică codul de bare. Eu, ca stagiar, aveam un permis de hîrtie cu data limită indicată, care din păcate nu era pe placul dispozitivului de la recepție, așa că îi deranjam nițel pe băieți. În fond, chiar dacă nu ai ce prezenta la recepție, poți telefona la TV solicitînd persoana cu care ai programat o întîlnire să-ți elibereze un bon de acces. E simplu. Adică, vreau să zic, sunt cazuri și mai grave. Cel puțin nu sunt înarmați 🙂

Uimitor, dar mai ușor am obținut confirmarea la practică de la superiorii Moldovei 1 decît de la creditorii necunoscuți ai PRO TV. De fapt, la ei m-am adresat prioritar… și după o săptămînă de tergiversări m-au anunțat că în pragul campaniei electorale nu doresc să primească pe nimeni din exterior. Straniu. Astfel poți să afirmi cînd ai ceva de ascuns. Or mai multă incertitudine se rotea în jurul M1 decît a PRO TV-ului. Se pare totuși că realiatea pe care o știm noi este imaginea deformată în oglindă… Așa sau altfel, m-am convins de un singur lucru, că nu pot fi sigur niciodată în emiterea unor sentințe categorice.

Un caz nostim: în prima zi de stagiu la Moldova 1 am venit îmbrăcat lejer, purtînd maiou și șorți. După un schimb de observații și replici cu directoarea departamentului mi s-a părut că toate întrebările ce țin de dress-code s-au epuizat, dar cît pe-aici să fie… Mă aflam în aula pentru reporteri de la Departamentul Actualități al M1 cînd pe ușă intrase o doamnă prezentabilă, cu o anumită doză de aroganță și viziune măreață… Normal că nu știam cine e. Deci vă imaginați situația: intră doamna respectivă – eu în șorți relaxat lîngă geam. Țin minte i-am răspuns la observațiile sale pe un ton identic: „1.Eu nu lucrez pentru televiziunea dvs  și deci nu tre’ să mă supun regulilor interne. 2. Eu am înțeles viziunea dvs. și 3. Dvs. sunteți femeie și deci vă permiteți o vestimentație diferită de cea a bărbaților, iar din anii studenției dvs. a mai curs apă în Nistru…” Abia după discuția noastră am aflat de la reporteri că dumneaei era nu altcineva decît directoarea postului M1, dna Adela Răilean. Fine, nu? Dar marea surpriză rezidă în faptul cum de am reușit să am și alte zile de practică după micul incident din prima zi…

Va urma…