„Cu ajutorul cui ai ajuns aici? Că doar nu ai venit așa pur și simplu…” mă întrebase un stagiar care se proba pentru postul de prezentator. Da, uneori ne uimim singuri pe noi, ce să mai vorbim și de alții… Ce să zic, am ajuns la TV datorită inițiativei proprii și avîntului entuziast, că doar nu am rude prin ministere sau parlament… Unicul act care a contat a fost îndreptarea la practică. Nu mi-au cerut CV-ul, dar și-au exprimat părerea de rău că din cauza supraimplicării colaboratorilor nu pot delega un reporter care să mă inițieze în procesul de muncă. Un comportament deschis și destul de firesc, fără fițe și dedesubturi.
Prima zi și primul material social… sigur nu realizat, dar monitorizat. M-am deplasat cu automobilul de serviciu și două reportere (Mesagerul apare in două variante: rusă și română) la Centrul Sănătății Mamei și Copilului. Aici a apărut și prima ocazie să mă implic. A trebuit eu să mă documentez pentru că între fete și șofer nu prea exista înțelegere cine s-o facă. Reporterele au fixat două interviuri. De fapt cîte două, în ambele limbi de difuzare. Cameramanul a înregistrat declarațiile și a surprins și niște imagini de fundal, iar eu îl ajutam să ducă trepiedul – o echipa magnifică, nu? Doar că rolul îndeplinit de mine semăna mai mult a asistent secund, sau moldovenește „a cincea roată de la căruță”. Sigur doream să mă implic mai activ, dar deocamdată nu aveam cunoștințele necesare să realizez individual un reportaj și nici nu puteam miza pe bunăvoința producătorilor, că doar nu mă cunășteau și deci nu puteau să mă premieze cu încredere.
Întorși la TV, caseta a fost transmisă montatorilor pentru încărcarea imaginilor în calculator, iar reporterele s-au apucat să redacteze textul reportajului, mai mult jurnalista care pregătea materialul în varianta română, cealaltă aștepta doar să traducă. Uite că așa se întîmplă… De aia nu prea există diferență între emmisiile de la ora 21:00 și de la ora 19:00. Cel puțin eu cînd am avut de realizat un reportaj economic, reportera rusă nu a avut tupeul să aștepte să termin de redactat, ci l-a realizat individual, stabilind propria linie de subiect. Poate ca nu era sigura de calitatea redactarii facuta de mine… dar adevărul rămîne oricum neschimbat: rusoaicele jurnaliste de la M1 sunt cam lenoase.
În continuare o să vă fac o excursie pe căile tehnice de realizare a reportajului. Sper să fie captivant.
Textul redactat trebuie să conţină următoarele cîmpuri obligatorii: INTRO (textul citit de prezentator(-oare) în emisie), BETA (corpul reportajului incluzînd „5 W‘s & How”; precede SINCRON-ul(-urile)), SINCRON (declarațiile intervievaților) şi partea finală (numele reporterului, a cameramanului, a montatorului şi cronometrarea reportajului). Se mai utilizează şi variante VOICE-OVER, ce reprezintă în esenţă un intro desfăşurat, fără beta, citit în întregime de prezentator, cu un sincron scurt, şi sunt destinate emisiilor din amiază, cu maxim 10 minute de emisie a buletinului.
După finalizarea redactării materialul trece verificarea stilistului (un pic de cenzură… după criterii profesionale) şi abia după aia se poate purcede la realizarea montajului. Ideal dacă în prealabil s-au fixat sincronurile. Se face cu intenţia ca textul redactat să conţină descifrarea cuvînt-în-cuvînt a declaraţiilor ce vor rula pe post. Nu de alta, dar regizorilor le place să fie stăpîni pe emisie şi nu admit nici un fel de improvizaţie… În cabina de montare se face mai întîi sonorizarea, adică înregistrarea coloanei sonore ce include textul din secțiunea(-ile) BETA şi acoperă imaginile de fundal. Din cei circa 20 de reporteri de la Departamentul Actualităţi, doar cîţiva îşi sonorizează propriile materiale, şi tot ei sonorizează şi celelalte materialele. Asta pentru că multe fete reportere au voci de „pisici” şi nu sunt acreditate de superiori să sonorizeze. Eu de fiecare dată cînd insistam să-mi permită să sonorizez reportajele proprii primeam refuzul, cu toate că unii regizori erau dispuşi să accepte. Motivul invocat de ficare dată era acelaşi: nu sunt angajat la companie, vocea mea prin urmare nu poate să reprezinte proprietatea companiei…
Montatoriii M1 utilizează Avid Liquid 7
La sonorizare se determină şi extensiunea temporală a reportajului, plus cîteva zeci de secunde pentru sincronuri, aşa încît materialul să aibă între 1 min. şi 2,5 min. aprox. Important este că odată înregistrată coloana sonoră se poate trece la selectarea din materialul brut filmat a secvenţelor care vor rula în emisie, aşa-zisele imagini de fundal sau „de umplutură”, cum mai sunt numite. Acelaşi montaj este utilizit şi pentru reportajele în rusă, doar sonorizarea diferă şi sincronurile (fie sunt traduse, fie sunt înregistrate în rusă… mai rar subtitrate).
Materialele video montate sunt salvate pe server, păstrînd actualitatea pînă la finele lunii, apoi sunt şterse. În arhivă, pe casete, se păstrează doar filmări generice (de tipul oameni pe stradă, bani, spitale, curse, edificii de stat etc.) Textele redactate sunt arhivate în registre speciale cu indicarea datei şi orei de emisie.
Sper că nu v-am plictisit pentru că, ştiţi voi, va urma…