Să simt viața în fiece suflare,
în fiece abur ce părăsește trupul meu…
S-o iubesc pentru fiece mișcare,
făcută din mila lui Dumnezeu.
S-o culeg din fiece zîmbet sau lacrimă,
care se nasc pe fața unui copil…
S-o cinstesc pentru fiece bucurie sau patimă,
de care sînt vrednic atît cît sînt viu.
Să mi-o doresc mai mult ca cerul,
căci cît există, mă face să fiu…
Să n-o părăsesc înecîndu-mă greul,
ci să trăiesc, dacă nu sînt pustiu!
Dacă n-ar fi dimineață,
Noaptea nu s-ar mai sfîrși.
De-ar avea timpul o față,
Spre trecut n-am mai privi.
Noi sîntem născuți din humă:
Înghițim sudoarea muncii…
Viața-n schimb ne-aduce brumă!
De ce plîng în casă pruncii?
Am ajuns să vindem plaiul
Pentru un crîmpei de pîine!
Cum de n-am uitat și graiul
Tot cerșind la porți străine?
Oare neamul viu mai este,
Locuind în cimitir?
Zăvorîte-n timp ferestre
Ne rețin pe-un ultim fir.
Și, suflînd abia-n jăratic,
Noi sperăm să ne-ncălzim.
Plutim în nămol freatic,
Muribunzi c-un ultim chin…
Nu mai cad din nouri fulgi
Şi nici picături de ploaie.
Au rămas puncte şi dungi
Pe o veche, sfîntă foaie.
Vîntul e tot mai puternic,
Ridicînd nisipu-n cer.
Timpul nu mai e prielnic –
Văd doar porţile de fier.
Nu mai am nimic în viaţă.
Am rămas doar cu cenuşă
Vie este doar speranţa –
Tot mai caut acea uşă…
Aș vrea să plouă în sufletul meu
Și clapele umede să-nceapă să cînte.
Doar stropii mai pot să le salte, nu eu…
Și nici mîinile tale, dar nu plouă încă.
Aș vrea să ningă în sufletul meu,
S-acopere tot, să m-amestec cu fulgii…
Să ningă cu tine din cerul tău;
Dar nu ninge încă și norul tot fuge…
Singur acum în odaie;
Deasupra capului aerul pare presat.
Încep să gîndesc
cum aș lua o nouă foaie
Și fără-a se schimba
lucrurile pare că s-au schimbat.
Cît de tangibil poate fi visul?
Și sfinxul vieții ce enigme ascunde?
În drum pe ecliptică
mi-e dor s-admir rîsul
și nu contează ce? cum? și unde?
Mi-e dor de ceva simplu și dulce:
De-un cuvînt, de-un sărut, de-o privire…
Învăț cum din vis să te pot readuce
Și-n locul lui să sădesc amintire.
J
O Într-o clipă e veșnicia.
C Într-o picătură e marea.
d Într-un zîmbet e farmecul.
e Într-o privire e pasiunea.
C Într-un sărut e iubirea.
U În iubire e cuplul;
V În cuplu e pasiunea;
I În pasiune e farmecul;
N În farmec e marea
T Și totul e veșnicie.
E
Aș vrea să simt vîntul
cum străbate prin coaste…
Să gust aerul
ce mă umple de viață…
Să aud palma ta
cum se atinge de sufletul meu…
Să miros tăcerea
în care plînge iubirea…
Să văd timpul
care mă cheamă să mă închin…
Să-i spun
că vreau să rămîn.
Plouă cu clipe –
e o binecuvîntare,
dar noi ne grăbim
să ne ascundem sub streașină,
crezîndu-le obișnuite picături de ploaie.
Poate că pentru ultima oară
plouă cu clipe…
dar noi ne rugăm
să înceteze ploaia
pentru-a pleca uscați acasă!
În fiecare zi mor și eu cîte puțin!
Cu fiecare zi devin mai familiar și mai străin.
Cu fiece clipă timpul e mai consistent;
e mai bogat în mine: în trăiri, senzații… exilate din prezent.
Mă mîngîie ploaia, mă ia cu vorba vîntul…
Cu fiece frunză căzută mai aproape de mine-i pămîntul.
În fiecare zi mor și eu cîte puțin;
cu fiecare zi trăiesc mai mult, mai sincer, mai din plin!
Nu este acea căldură,
estivală, pe care încep s-o uit;
nici c-un dor somnul îmi fură,
sau durere, griji, fie și timp pierdut…
Simt doar că ceva îmi scapă
sau, din contra, mă așteaptă…
Nu adorm,
nu mă hipnotizez în ridicol somn.
Citesc.
Trăiesc!
în clipe-blitz de viață
și uite că se face dimineață;
iar eu n-adorm –
chiar sunt obraznic
că trăiesc,
că nu amîn
pe mîine dimineață!
Jurnalism de Artificii 