De cîte victime și bani mai au nevoie?

Am publicat ceva timp în urmă pe acest blog un material care reflectă mai mult sau mai puțin imparțial situația din maternitatea Dondușeni prin prisma cazului cumnatei mele Angela care din neglijența medicilor și-a pierdut primul său copil. Cazul a fost investigat de jurnalista Ziarului de Gardă Diana Lungu, fiind descoperite noi facte, precum și noi victime.

În rîndurile ce urmează voi reproduce acest material de investigație, dar nu înainte de a rosti rugăciunea pentru sănătatea copilului pe care Angela  acum îl poartă sub inima sa. Vreau să cred că ceea ce i s-a întîmplat, durerea pe care a îndurat-o să fie ireversibilă, înghițită de trecut, iar viitorul ei să fie învăluit doar în lumină. Iar dacă Dumnezeu nu-mi va auzi rugăciunile mele și medicii, în atenția cărora se află, își vor păta iarăși mîinile cu sînge nu mă voi opri în fața la nimic pînă cînd nu-i voi face să regrete.  Cînd omul și simțul dreptății se contopesc într-un tot întreg și indivizibil nu există obstacole pe care acesta să nu le depășească și nici dușmani care să nu îngenuncheze, pentru că dreptatea și adevărul  nu vin de la om, ci de la Cel de Sus!

Cât costă să devii mamă?

Bani să ai la tine, ca să mulţumeşti moaşei, femeilor care te vor duce la veceu…», «Acum e sărăcie. Pentru spital veţi lăsa după soveste…», «Cât vreţi, atâta plătiţi şi veţi mulţumi cui doriţi, ca nici să nu vă zgârciţi, dar nici ruşine să nu vă fie» — aceste lucruri mi-au fost spuse la diferite maternităţi din R. Moldova, în care naşterea unui copil este garantată de stat ca procedură gratuită. Cât costă, totuşi, naşterea unui copil? Preţul variază. Uneori costă chiar viaţa pruncului însuşi.

Etapa I. Estorcarea femeilor însărcinate

Confom unor studii realizate de Transparency International, circa 70% din populaţie dă mită medicilor. Iar cele mai mari sume neoficiale sunt plătite în maternităţi. De ce plătesc viitoarele mămici doctorilor?

«Când am mers prima dată la doctor, a strigat la mine, m-am simţit înjosită», explică Ludmila, o tânără la prima sarcină. A evitat medicul de sector, nu mai avea încredere în el, şi a mers la o altă clinică. Acolo nu mai era în drept să ceară tratamente gratis, aşa că pentru o atitudine binevoitoare a trebuit să plătească. «Cel de-al doilea medic tot era nemulţumit, parcă căuta nod în papură. Din momentul în care am plătit, s-a purtat frumos cu mine. De fiecare dată lăsam câte 50 de lei, uneori 100. Mergeam de două ori pe lună la medic şi de fiecare dată lăsam bani», spune Ludmila. Din cauza unor obligaţii legale ce ţin de evidenţa gravidelor, cei de la clinica de sector au pus-o să semneze un act prin care îşi asuma responsabilitatea să se prezinte la vizitele lunare la clinica de sector. Ca să evite hărţuielile, a trebuit să plătească şi acolo.

Cu toate acestea, tânăra mămică spune că pe parcursul celor nouă luni de sarcină nu a beneficiat de atenţia medicilor în măsura în care ar fi avut nevoie. » Nici tensiunea nu mi-o măsurau, nu-mi spuneau nimic, doar scriau în cartelă şi în registrele lor. Eu, fiind la prima sarcină, vroiam să ştiu totul despre sănătatea mea şi a viitorului copil. Despre mişcările copilului mi-au spus abia în luna a 8-a, iar când am avut probleme de sănătate, mi-au prescris nişte medicamente dintre cele mai ieftine», continuă Ludmila.

Deşi poliţa de asigurare prevede şi unele proceduri medicale pe gratis, inclusiv examenul ultrasonografic (USG), Ludmila spune că sistemul te obligă să plăteşti şi pentru asta. «La policlinica de sector nu au acest aparat. Ţi se dă un talon şi cu acesta mergi la o clinică din apropiere. Când am mers să iau talonul mi s-a spus că taloanele s-au terminat, iar medicii sunt în concediu. Mi-au spus să mai aştept. Eu n-am putut aştepta, am mers la Centrul Mamei şi Copilului şi am făcut acolo testele. Când am revenit la medic cu rezultatele USG, s-a răstit iar la mine, întrebând de ce am mers acolo», se plânge Ludmila de comportamentul medicilor. Ea consideră că poliţa de asigurare nu-i este de prea mare folos unei gravide, căci oricum plăteşte neoficial pentru orice serviciu medical.

Etapa II. Estorcarea la naştere

În ultimele săptămâni, am sunat la mai multe maternităţi din Chişinău şi din centrele raionale, întrebând, în numele unei gravide, în ce mod «se mulţumeşte medicilor după naştere». Iată ce recomandări am primit:

Centrul Mamei şi Copilului, Chişinău, 52-36-03

«Bani să ai la tine. 200—300 lei, ca să mulţumeşti moaşei, câte 20—30 lei femeilor care te vor duce la veceu. Acum e sărăcie, iar când te vor scrie acasă, te vei apropia de fetele de la post şi ele îţi vor explica ce şi cum să faci mai departe».

Maternitatea Donduşeni, 0 (251)2-24-98

«Pentru spital veţi lăsa după soveste. Da asta nu se vorbeşte la telefon. Conform legislaţiei, nu se plăteşte nimic în casă. Veniţi aici, să discutăm pe loc».

Maternitatea Criuleni, 0 (248) 2-28-30

«Cei care au poliţă nu plătesc nimic pentru naştere. Despre mulţumire medicului şi moaşei, nu se discută pe telefon. Cât vreţi, atâta plătiţi şi veţi mulţumi cui doriţi, ca nici să nu vă zgârciţi, dar nici ruşine să nu vă fie. Nu vă neliniştiţi în privinţa asta».

Matenitatea Ungheni, 0 (236) 2-23-04

«Draga mea, astea nu sunt întrebi de pus, mă scuzaţi» (a închis telefonul).

Am revenit mai târziu cu apeluri la aceleaşi maternităţi, cu aceleaşi întrebări. De data aceasta m-am prezentat ca reporter. Răspunsurile au fost diferite de cele adresate unei gravide.

Maternitatea Donduşeni

«Pacienţii le spun un mulţumesc şi atât. Nu mai vine lumea cu torbe ca înainte. Poate cu o ciocolată sau flori, nimic mai mult».

Maternitatea Ungheni

După ce a râs, sora medicală a spus că prima dată aude de mită la maternitate şi, fără alte explicaţii, a închis.

Centrul Mamei şi Copilului, Chişinău

După ce râde cu poftă, sora superioară îmi spune că «fiecare mulţumeşte după posibilitate, nu avem criterii stabilite, care şi cum poate. Uneori pentru un medic este suficient şi un simplu mulţumesc. Nu am auzit să vină careva cu bani. De obicei, vin cu flori, şampanie sau ciocolate».

Maternitatea Criuleni

«Pacienţii vin cu flori, un mare mulţumesc şi urări de sănătate. Care şi cum poate, pentru că este gratis. Asta e tot ce vă pot spune», după care a închis telefonul când am întrebat despre bani.

Viceministrul Sănătăţii, Mircea Buga, are şi o explicaţie la cele descrise mai sus. Mai mult, dânsul a propus şi soluţia pentru a stopa acest fenomen atât de răspândit în instituţiile medicale. «Salariul mic al doctorilor este principala cauză. Iar pentru 2009 este preconizată o mărire de salariu cu 30%. Poate în acest fel va fi oprit acest fenomen coruptibil», crede viceministrul Sănătăţii.

Etapa III. Viaţa răsare şi apune la maternitate

Pe Angela Zavarotnâi am cunoscut-o la spitalul din Bălţi. Cu cearcăne sub ochi şi cu o traumă profundă în suflet, Angela stătea sub perfuzii, încercând să îşi revină după tot ce i s-a întâmplat în spitalul din Donduşeni. Ea ne-a spus că recent a adus pe lume primul său copil, care a murit din neglijenţa medicilor.

«La cinci luni jumătate am mers la aparat (USG) şi au spus că e totul bine. La 38 de săptămâni am rugat să mă trimită iar, dar nu au făcut-o. Au spus că totul decurge normal şi că nu trebuie să-mi fac griji», spune Angela, ştergându-şi lacrimile. Soţul Angelei, care muncea atunci la Moscova, s-a grăbit să lase şantierul şi să vină mai devreme acasă pentru a fi alături de soţie când va naşte. În ziua în care a intrat în travaliu, medicul care trebuia să o asiste a plecat să opereze o altă pacientă. Între timp, moaşa a ascultat-o şi a rostit: «Mătincă baba-i surdă că nu aude, dar ceva este». Angela avea dureri tot mai mari, a început a sângera. Moaşa a decis să o ducă la cabinetul de USG, dar acolo era rând şi a trebuit să aştepte. Totul a fost ca un coşmar. În momentul în care medicul s-a eliberat de la operaţie, s-a constatat că copilul se asfixiase.

Trauma pe care a suportat-o i-a adus multe semne de întrebare. Într-o săptămână, cât a fost ea internată la Donduşeni, trei copii au decedat la naştere, povesteşte Angela. Nici măcar după acea tragedie, spune că nu i s-au acordat îngrijiri adecvate. «Cred că dacă le-aş fi plătit s-ar fi purtat cu mine mai bine şi mi-ar fi acordat atenţie. Aşa, însă, am auzit doar ţipete şi cuvinte înjositoare, iar soţului i-au furat încălţămintea de pe holul spitalului când a venit la mine. S-a dus acasă desculţ», povesteşte Angela printre lacrimi. «După ce a murit copilul, au venit doctorii la mine şi mă rugau să nu mă plâng cuiva şi încercau să mă convingă că, oricum, copilul s-ar fi născut debil», îşi împărtăşeşte Angela necazul.

Până şi la morgă au fost nevoiţi să aştepte trei ore persoana care avea cheile, ca să ia acasă corpul neînsufleţit al fetiţei lor. «A venit o femeie în stare de ebrietate şi ne grăbea să luăm copilul mai repede, că trebuie să plece. Pe fetiţă, după expertiza legală, au cusut-o ca pe o păpuşă din cârpe», povesteşte şi naşa de cununie a Angelei.

Etapa IV. «Da ce, eu îs Dumnezeu?”

Vasile Tornea, medicul care trebuia să asiste naşterea Angelei, a confirmat cele spuse de Angela şi a venit cu următoarele explicaţii. «Da eu ce-s, Dumnezeu? Ce puteam să-i fac dacă avea de patru ori cordonul ombilical în jurul gâtului? Eu eram la operaţie când a început naşterea, iar când am ieşit, copilul era deja mort. Trebuia operată deodată, da eu ce-s, Dumnezeu? Dacă nu era diagnozul deodată, nu am ştiut ce problemă are. I-am făcut ecografia de trei ori şi nimeni nu mi-a spus că are strangulare. Nu are de ce să ne acuze. Noi am chemat-o şi la administraţie. Eu nu i-am cerut bani, nu am suduit-o», se îndreptăţeşte medicul. Vina pentru cele întâmplate acesta o pune pe seama condiţiilor de activitate a medicilor. Lipsa utilajelor necesare şi salariul de 1800 de lei sunt principalele cauze care contribuie la fenomenul mortalităţii în rândul nou-născuţilor, este de părere acesta.

L-am întrebat ce crede despre mita oferită medicilor de către pacienţi şi cum procedează personal când i se oferă bani în semn de mulţumire. «Eu am 35 de ani de muncă, categorie superioară, şi lucrez cu un asemenea salariu, şi soţia tot aşa. Cum să te descurci cu aceşti bani? Asta numai la televizor spun că salariile ajung. Eu trebuie să muncesc nopţi la rând pentru ca să pot supravieţui. Dacă omul îmi mulţumeşte, nu văd nimic rău în asta, nu refuz, şi aşa e peste tot, nu doar la noi se întâmplă», mi-a răspuns doctorul fără a fi deranjat de aceste întrebări.

Angela Starinschi, şefa serviciului de presă al CCCEC: «Persoanele care se adresează la noi sunt anonime. Asta înseamnă că nu există cerere în baza căreia să fie pornit un dosar. Iar de cele mai multe ori plângerile apar după ce faptele sunt deja consumate».

Victor Colin, şef direcţie Prevenire şi Analitică în cadrul CCCEC: «De multe ori, la traininguri, medicii spun că nu văd nimic rău în aceste mici atenţii ale pacienţilor. Şi chiar ne întreabă de ce chelnerii pot primi bacşiş pentru serviciile oferite, iar medicii nu au voie».

Potrivit Transparency International, pe parcursul anului trecut medicii au încasat neoficial plăţi în valoare totală de aproximativ 153 milioane de lei, cele mai corupte instituţii medicale fiind considerate spitalele, policlinicile de stat şi serviciul de urgenţă. Totodată, aproximativ 65,5 la sută au dat mită din proprie iniţiativă, iar 34,5 la sută au fost obligaţi sa o facă. Datele aceluiaşi sondaj arată că disponibilitatea populaţiei de a da mită este destul de înaltă — 34% dintre respondenţi au declarat că vor plăti cu siguranţă, iar peste 50% că o vor face în funcţie de situaţie.

Acest articol a fost publicat în cadrul Programului Consolidarea Capacităţii de Monitorizare a Societăţii Civile din Moldova (CCMSCM), implementat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED), cu suportul tehnic al Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX). Programul este finanţat de Corporaţia Provocările Mileniului (MCC) şi administrat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în cadrul Planului Preliminar de Ţară (PPŢ) pentru Republica Moldova. Conţinutul articolului este responsabilitatea autorului şi nu reflectă, în mod necesar, viziunea AED, IREX, MCC, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Autor: Diana Lungu Sursa: Ziarul de Gardă

Viaţa răsare (şi apune) … la maternitate

Ei se strîng împotriva vieţii celui neprihănit, şi osîndesc sînge nevinovat. Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stînca mea de adăpost. El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor (…).

PSALMII 94. 21 -23

operaţia e o loterie: cel norocos rămîne în viaţă!

Cît mi-aş dori să mă înşel spunînd că inexprimabila durere, cumplita pierdere a celui ce urma să devină sensul vieţii pentru tînărul cuplu, Igor şi Angela, cauzată de incompetenţa şi neglijenţa medicilor de la Spitalul   Raional Donduşeni să se înscrie ca una din puţinele excepţii care pătează practica medicilor din Republica Moldova. Dar nu este aşa. Viaţa multor copii răsare şi apune la maternitate.

Pe fundalul afişelor cu titlul „Spitalul – prieten al copilului”, care împăienjenesc pereţii atît de neprimitori ai instituţiilor medico-sanitare publice, al medicilor incompetenţi şi corupţi care internează pacientele însărcinate, anunţîndu –le în prealabil că nu recunosc poliţa de asigurare medicală şi le abandonează apoi pentru a-şi face o pauză de masă de 3 ore, al surorilor medicale care ocolesc cu grija pacientele, neacordîndu-le minimul de asistenţă, chiar şi cu disponibilitatea tinerilor disperate de a achita această asistenţă, spitalul se transformă dintr-un leagăn pentru micuţii îngeri într-un cavou întunecos.

9 luni de aşteptare pentru tînăra, dar nefericita mamă, Angela, aşteptare împletită cu dragoste, atît de puternică încît nu rezista şi se revărsa din albia sa pentru a inunda inima celor care admirau sclipirea în pîntecele ei a unei noi vieţi. Soţul ei plecase peste hotare pentru a strînge banii necesari îngrijirii de micuţul care abia aştepta să fie botezat de prima rază de lumină. Cu temerea de a nu întîrzia, el revine în ţară cu o săptămînă înainte de împlinirea termenului, finalitatea căruia urma să-i facă cei mai fericiţi de pe pămînt, dar…

Trec două zile şi durerile resimţite de Angela, tot mai acute o aduc pe mîna medicilor. Aceştia, însă, nu sesizează nici o abatere de la normă, calificînd reacţia ei ca parte componentă a ordinei de lucruri. Atîta „claritate” şi neîngrijorare pentru ei, care nu se cerea argumentată şi confirmată, dat fiind faptul că de la 4 luni şi jumătate în sus nici un medic nu i-a prescris ecografia.

Trei zile mai tîrziu cînd medicii o eliberează de sub „tutela” lor, îngrijoraţi de viaţa viitorului lor copil, Igor şi Angela decid să se adreseze la medicii de la spitalul raional din Edineţ. Acolo, însă, pacienţii, sau mai bine zis bătrînele, care îşi aşteptau rîndul la ecograf, nu-i permit Angelei să ajungă la medic. Ulterior ea refuză să fie internată la Bălţi pentru că medicii de la Donduşeni au speriat-o că în perioada postnatală nimeni din medicii responsabili de sectorul unde era pusă la evidenţă nu-i va oferi asistenţă dacă ea va naşte în altă parte.

Ziua naşterii, ora 2:00. Angela este internată de urgenţă la spitalul din Donduşeni. Remarca de pe uşă, La noi naşterea este gratuită este imediat combătută de afirmaţia medicului : Naşterea se achită. Trec ore nenumărate pînă cînd o examinează medicul care i-a monitorizat sarcina şi care, deci, s-a făcut responsabil de viaţa ei şi a copilului ei. Acesta, însă, remarcă că durerea resimţită de ea nu e decît o simulare, o dorinţă de a grăbi naşterea. Şi o abandonează, îndemnînd-o să adoarmă, pentru a efectua cezariana unei alte paciente, în jurul căreia erau deja suficienţi medici. Timp de 3 ore ea este lăsată fără supraveghere. Nici un medic, nici o soră medicală. Nimeni. Doar ea şi Dumnezeu deasupra vieţii ei şi a copilului, care se umpleau de incertitudine.

După încheierea intervenţiei chirurgicale costisitoare celeilate paciente medicul decide să treacă, aşa printre altele, şi pe la pacienta sa. O găseşte foarte palidă, pe jumătate moartă- pe jumătate vie. După examinare depistează că nu se aud bătăile de inimă ale copilului. Abia atunci o trimite la ecograf. Temerea se confirmă: copilul decedase în burta mamei. Dar culmea, mai trec 2 ore pînă cînd cadavrul copilului este scos din trupul mamei.

Angela a suportat totul, în ciuda acţiunilor medicilor orientate nu spre salvarea ei. Verdictul: Copilul pregătindu-se pentru naştere s-a strangulat cu cordul ombilical care îi înconjurase gîtişorul de 4 ori şi se înnodase. De 4 ori… Medicii nu erau la curent şi n-au întreprins nimic. E şi normal, de unde ei să ştie dacă totul „era în ordine” (diagnosticul prenatal). Nici nu era nevoie de utilaj tehnic care să confirme spusele lor şi nici să combată eventualele temeri… Nevoia a apărut cînd nu mai exista nici o salvare… Medicul i-a zis chiar: „Noi toţi am fugit la cealaltă pacientă şi te-am lăsat singură. Îmi pare rău că a ieşit aşa. Şi trebuia să te trimitem la timp la ecograf. Noi n-am ştiut care este poziţia copilului şi n-am putut face nimic. Dar data viitoare va fi altfel. Noi vom lua toate măsurile de precauţie…” Data viitoare???! Ce inimă să ai să înghiţi astfel de cuvinte? Şi dacă din neglijenţa medicilor apar complicaţii care provoacă ulterior sterilitatea sau chiar moartea mamei?

Tatăl copilului fusese chemat de medici cînd copilul deja decedase. Pînă atunci accesul în sala de operaţii i-a fost restricţionat. Ştirea despre nenorocire fusese aruncată cu atîta uşurinţa de medici pe umerii săi… „Nu-ţi lua în cap. Voi sunteţi tineri. Totul este înainte…” Eliberat din ghearele lor, dorise să iasă afară pentru a inspira un alt tip de aer, necontaminat de crimă, dar i s-a furat încălţămintea. Băiatul ieşise desculţ pentru că simţea că indiferenţa medicilor începe să-l stranguleze şi pe el. Ciclul de coşmaruri nu s-a oprit însă aici.

A doua zi trebuia să ia fetiţa de la morgă pentru a o logodi cu ţărîna. Morga. Orele de lucru: 8:00 – 14:00. Nimeni nu avea cheie de la sala în care zăcea cadavrul fetiţei. Trecuse 3 ore pînă cînd o funcţionară, în stare de ebrietate, se apropiase de tatăl copilului şi de rudele îndurerate. Uşa blestemată se descuiase. Copilul despicat şi cusut alene zăcea pe masa umedă ca o bucată de carne la măcelărie. În timp ce hăinuţele îi acopereau trupul funcţionara propunea insistent spre comercializare sicriul rezervat special. Ce oroare… Cît sînge rece… Aproape de asfinţitul soarelui trupul fetiţei fusese aşezat în leagănul de ţărînă.

Mă veţi întreba: de ce am scris toate acestea? De ce am ţinut să înşir pas cu pas firul acestor evenimente oribile şi insuportabile petrecute în Donduşeni de curînd? Dincolo de procesul de judecată, de scrisori oficiale care nu rezolvă nimic, mai presus de orice este adevărul. Adevărul că mai mulţi copii mor şi mai puţini se nasc la maternitate, spitalul care este „prieten al copilului”. Adevărul că la spitalul din Donduşeni fetele însărcinate stau internate pînă la 42 de săptămîni şi apoi sunt trimise de medici să nască la Bălţi sau la Chişinău pentru că sunt incompetenţi să primească o naştere dificilă şi fricoşi să ia asupra lor responsabilitatea greşelilor inadmisibile. Adevărul că nimeni nu intervine în activitatea medicului care supraveghează sarcina unei paciente, chiar dacă faptele şi deciziile sale contravin normelor profesionale şi morale, condamînd la moarte un copil sănătos, fără patologii, doar cu excepţia celei de a cădea pe mîinile unui asemenea medic. Adevărul că nimeni nu protejează institutul familiei şi că pe fundalul lozincilor deşarte ale guvernanţilor, prilejuite de declararea anului 2008 – anul tineretului, tinerele cupluri disperat îşi apără dreptul la viaţă.

Poate că nu aş fi scris aceste rînduri dacă nu aş fi devenit martorul involuntar al acestor nelegiuiri, care, din păcate, nu încep azi şi nu sfîrşesc mîine… ci sunt înzestrate cu hotărîta continuare. Mai intense. Mai oribile. Şi incontestate.

Unul Dumnezeu ştie cît de mult mi-am dorit să am o nepoţică, sînge din sîngele fratelui meu… Îmi imaginam cum ea creşte în ochii mei şi ai părinţilor săi… cum stau lîngă leagăn, la creştetul său pentru a-i admira somnul… cum dragostea şi nerăbdarea de o revedea mă face să vin de la Chişinău ca gîndul pentru a petrece alături de ea fiece interval de timp liber… cum îi citesc poveşti şi o ajut să păşească în realitate. Dar medicii au făcut ca ea să păşească de una singură în realitatea pe care nu o cunosc. Şi odată cu moartea Ianei a murit şi unchiul din mine.

„Pînă cînd vor birui cei răi, Doamne, pînă cînd vor birui cei răi?” (PSALMI 94.3)

„Ci se va face odată judecata după dreptate şi toţi acei cu inima curată o vor găsi bună. Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul? (PSALMII 94. 15, 16)

Şi tot poporul să răspundă : „Amin!” (DEUTERONOM 27.25)