„Nu e un semn bun pentru nici o activitate dacă la început nu există dorința arzătoare de a reuși” (Benjamin Disraeli). Dorința mea era să demonstrez că sunt bun și merit atenția superiorilor. Dar nu pentru a-mi alimenta aroganța, ci pentru a crea în jurul meu impresia că și studenții pot fi de folos în businessul TV. Și nu oarecare studenți, ci anume ne-USM-iștii. Pentru că ăștia prea des trec fără rînd… Și nu e bine ca un obicei strîmb să evolueze în tradiție. Nimic personal.
Pînă a-mi vedea primul reportaj în emisie a trebuit să înfrunt multe, inclusiv calamitățile naturale. Dar rezultatul merita efortul.
În dimineața zilei de 9 iulie curent oamenii deștepți stăteau acasă, cei care se gîndeau cît de cît la sănătatea proprie și mai puțin la datoria profesională. Ploaia era nemiloasă și turna, fraților, nu cu găleata, ci cu butoiul. Practic într-o oră cît m-am deplasat pînă la TV, cîteva străzi din Chișinău au fost inundate de-a binelea. Troleiebuzele nu circulau la oră, iar rutierele, puține la număr, se (dez)ordonau în coloane. Reporterii au sosit la serviciu abia peste o oră după încetarea ploii. Eu, ud pînă la genunchi, colindam în singurătate coluarele TRM pînă cînd producătoarea care venise și ea cu întîrziere la locul de muncă m-a delegat să mă întorc iarăși cu fața spre natură… Pe strada Lacului de la Telecentru o victimă a inundațiilor telefonase la TV pentru a-și expune publicului telespectator grădina devastată de ploaie. Vizionarea „concertului în aer liber” ne-a luat ceva timp. A durat și colectarea imaginilor surprinse de martorii oculari ai inundațiilor, pe care de altfel le-am inserat în reportaj cu tonul de modestie caracteristică. Le-am însușit simplu calificativul de „imagini filmate cu telefonul mobil” fără a simți necesitatea de a face publicitate pe seama nevoiașilor. Pentru comparație reporterii PRO TV, care au efectuat 4 reportaje cu conținut similar, în unul din ele au utilizat expresia „…în imaginile surprinse cu telefonul mobil de un telespectator PRO TV”.
Următoarea destinație – din apă în lut… S-a produs un accident într-o carieră de nisip care s-a soldat cu moartea a doi copii. Producătorii ne-au informat că accidentul a avut loc în capitală şi noi buimaci căutam cariera de nisip, care de altfel nu există în Chişinău… Am găsit în final un depozit de argilă în aer liber (≠ nisip), dar nici urmă de copii. Plus la asta, ce fel de lucrări se pot întreprinde în carieră după ploi? Terenul era pustiu… şi doar doi oameni ce căutau în van urme de eveniment produs cu totul în altă parte (cariera de nisip din Ştefan-Vodă) făceau filmări cufundaţi în argila umedă. Grăbiţi de superiori să aducem imaginile la timp, la prezentarea filmărilor ni s-a adus la cunoştinţă că ele nu vor fi puse pe post, ci „se vor prăfui” în arhivă. În calitate de replică îmi rămînea doar să spăl lutul de pe haine şi încălţăminte, aşteptînd noi instrucţiuni… Pînă atunci nu mă evidenţiasem cu ceva remarcabil şi deci practic în ochii superiorilor nu însemnam mare lucru. Toate acestea nu-mi acordau dreptul la replică. Şi plus la asta, cînd urmezi un scop nobil nu există obstacole de nedepăşit. Nu au fost nici apa şi nici lutul…
Nu s-a scurs mult timp şi în ziua următoare mi s-a dat undă verde pentru a realiza individual un reportaj. În sfîrşit. Nu era evenimentul anului, dar, ce a contat mai mult, era evenimentul relatat de mine. După el au urmat şi celelalte: economice, sportive… De altfel, practica s-ar mai fi putut extinde şi peste dead-line, deschizînd noi perspective, de n-aş fi fost „premiat” de soartă cu pneumonie. Asta în loc de caracteristică şi recomandare :). Acum îmi continui zilele de vacanţă internat în spital. Mă încălzeşte un singur gînd: mi-a fost şi bine!