(VIDEO) Moldova – Olanda, 0-1. După victoria la limită în meciul AZ-Sheriff, olandezii din nou respiră greu în compania moldovenilor


Într-un meci dezechilibrat, cu o dominație clară a portocalei mecanice la capitolele posesie și ocazii de gol, elevii lui Balint au preferat să se specializeze în joc defensiv. Ce-i drept, efortul le-a reușit exact pe jumătate. Fundașii moldoveni au cedat o singură dată, în minutul 37, când i-au permis Olandei să se dezlănțuie prin Klaas Jan Huntelaar, care a deschis și închis scorul. Aceasta, însă, a fost suficient pentru ca vicecampioana mondială să plece acasă cu trei puncte.

Alergând după egalare, tricolorii au creat prima ocazie periculoasă la poarta lui Stekelenburg abia în minutul 64, prin lovitura de cap a lui Bulgaru. Inițiativa a fost „încurajată” în prelungirile partidei de Bugaiov, la fel printr-o lovitură de cap. Citește restul acestei intrări »

În ajunul „bătăliei” cu Olanda, Moldova îşi întăreşte poziţiile


În ajunul meciului cu vicecampioana mondială Olanda, elevii lui Gabi Balint au avansat cu nouă poziţii în ratingul FIFA.

Selecționata Moldovei la fotbal ocupă locul 80 în ratingul FIFA pentru luna august, cu 398 de puncte la activ. Ea a urcat 9 poziții față de luna iulie și se află la cel mi bun rezultat din ultimele 21 de luni.

Punctajul a fost condiționat de victoria împotriva Finlandei în meciul de calificare pentru EURO-2012, precum și de egalitatea în meciul amical cu Georgia.

Cea mai mare performanță rămâne cea din aprilie 2008, când Moldova a ocupat poziția 37 în ratingul FIFA. Pagina neagră îl constituie rezultatul de acum 16 ani (mai 1994) – poziția 149.

În clasamentul UEFA Moldova ocupă ratingul regional 40 din 53 de selecţionate, cu o creştere de 2 poziţii faţă de luna anterioară. Codaşa clasamentului este tocmai selecţionata din San Marino, pe care Moldova o va vizita la 12 octombrie curent.

Adversara tricolorilor din 8 octombrie de pe stadionul Zimbru Chişinău, vicecampioana mondială Olanda ocupă locul 2 în ratingul FIFA.

(VIDEO / FOTO) Moldova-Finlanda, 2-0. Gabi Balint: O victorie de moral. O victorie meritată!


Această prezentare necesită JavaScript.

Un botez de zile mari pentru selecționerul român Gabi Balint, aflat la primul său meci oficial pentru naționala Moldovei.

2 goluri în 5 min. – iată noul record al Moldovei în noua cursă europeană. În minutul 69 a înscris proaspăt-intratul Suvorov, care a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri. Al 2-lea gol a venit în minutul 74 prin Doroș, care a trimis puternic în colțul din stânga portarului.

O victorie „de moral”, o victorie meritată – astfel a calificat selecționerul rezultatul Moldovei. Gabi Balint a notat și avantajul publicului, pe care la numit extraordinar. „Publicul a fost extraordinar în seara asta. Ne-a împins practic de la spate”. Citește restul acestei intrări »