Editorialul – ediţia a III-a


(AUDIO) Dumnezeu să-l odihnească în pace… şi în limba română!

„Reaprindeţi candela-n căscioară / Că poetul nostru nu mai e – / A plecat acum în plină iarnă / Lîngă Dumnezeu, să dăinuie. // Doamne, dor aveai de poezie / Şi de omul bun şi răbdător, / L-ai trecut pe dînsul în vecie – / Ai uitat că este-al tuturor! // Toate le ierţi, / Doamne de sus, / Dar nu suporţi umilirea. / De ce l-ai luat, / Unde l-ai dus, / Cum să-i vedem nemurirea?!”…

S-a scurs un an. Un an de cînd Dumnezeu a intrat în chilia de dor de libertate a maestrului Grigore Vieru. Şi-amîndoi, răniţi şi îngheţaţi, se-ncălzesc acum cu bucurie unul lîngă altul ca doi fraţi. Şi nu mai plînge Domnul singur printre astre, ci împreună cu poetul, cu lacrima limbii noastre. Un an fără „un om firav, dar extrem de puternic, care a crezut în lucruri în care alţii nu mai cred, în limba română pe care el o respecta imens şi de care alţii îşi bat joc” (Răzvan Theodorecu). Aşa a fost ultimul apărător al limbii române. Pentru colegi. Pentru prieteni. Pentru familie. Pentru fraţii săi de neam…

Chiar şi pentru autorităţile comuniste, care, în pofida facturii antiromâneşti şi a eforturilor de eliminare a fruntaşilor mişcării de identitate naţională din Moldova, a privatizat aşa-zis înmormîntarea poetului, desfăşurînd-o cu onoruri de stat şi pe bani publici. Ei fiind cei care îşi bat joc de limba română, nu doar înjurînd-o cu calificativul „moldovenească”, dar şi scuipînd în vorbitorii ei, au mimat un fel de respect şi recunoştinţă pentru a nu permite unui popor umilit ca şi poetul lui să se ridice din genunchi şi să protesteze. Un popor care a plîns împreună cu poetul, a rîs împreună cu el. Şi cînd nu a putut nici plînge şi nici rîde, cînd n-a putut nici mîngîia şi nici cînta, cu-al său pămînt, cu cerul său în faţă, poporul a tăcut atunce tot în limba sa.

Cuvintele Raisei Vieru, soţia poetului, vor răsuna acum ca un testament: „Anul 2009 a  fost un an fatal, dar ne-am dat seama că trebuie să ne luăm în mâini şi să facem tot ce trebuie pentru Vieru pentru că el a fost nu numai al familiei, dar al poporului întreg şi totuşi nu numai al poporului nostru aici în Basarabia, dar al românilor de pretutindeni”.

Este adevărat. În 2009 au încăput mai muţi ani. Dar nu moartea poetului a fost începutul. Ci trecerea lui în nemurire, înveşnicirea lui. Dorul de libertate cu care lupta poetul în inima sa, inimă în care ardea candela neamului românesc, nu a mai putut răbda şi i-a spart muşchiul şi aşa sensibil. Odată eliberat, primul lucru care l-a făcut, s-a plimbat desculţ peste biata noastră humă, lăsînd urme pe zăpadă. Iar ele, înainte de a se topi, ne-au arătat drumul spre libertate. Ne-au luminat, albindu-ne umbra. Ne-au dat puteri să ridicăm destoinic capul, să-l înălţăm falnic în cerul poetului, fără a mai fi măcinaţi de frica că-l poate tăia sabia păgînă, şi împreună să realizăm schimbarea, să aducem libertatea din inimă în braţe.

„Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer – şi nu vor mai fi nici copii atunci…” În Vieru a încăput tot: şi zăpada, şi iarba, şi pămîntul, şi piatra, şi cenuşa… Tot ce compune acest neam.

Cît de mare este inima nostră, dacă în ea încape: un bust pe aleea clasicilor şi altul la intersecţia străzilor Alba-Iulia şi Ion Crengă, o stradă în memoria poetului, şcoli, festivale?… De altfel, o stradă cu numele Grigore Vieru, oriunde n-ar fi, nu poate să nu se intersecteze cu o altă stradă, cu numele „7 aprilie 2009”. Chiar dacă primăria geografic va decide altfel, pe harta inimii noastre ele mereu se vor intersecta.

Şi totuşi, cît de recunoscători putem fi? Şi de ce ar avea nevoie însuşi poetul?…

„Un nume curat – iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborăt în pământ.” A spus-o însuşi martirul Vieru, o spune şi acum: „O spun să mă audă şi plin de floare pomul: «Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul»”.

AUDIO:

2 răspunsuri to “Editorialul – ediţia a III-a”

  1. SpreVest » „7 aprilie” speculat nerușinat! Says:

    […] s-a născut din Mişcarea pentru Eliberare Naţională pentru a aduce libertatea din inimă în brațe. În brațele puterii a fost adusă și opoziția. În „brațe” se dorește acum și Publika TV […]

  2. „7 aprilie” speculat nerușinat! « Says:

    […] s-a născut din Mişcarea pentru Eliberare Naţională pentru a aduce libertatea din inimă în brațe. În brațele puterii a fost adusă și opoziția. În „brațe” se dorește acum și Publika TV. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: