Editorialul – ediţia a II-a


(AUDIO) Patria nu este ceea ce difuzează „PATRIA”!


Preluat de Spre Vest

Produsul care în ultimul timp a monopolizat masa de sărbătoare a moldovenilor a devenit politica. Deşi mulţi o detestă tot mai mulţi sunt cei care o comentează. Mai nou, politica lingvistică a început să se vîndă ca pîinea caldă pe tejghelele opiniei publice.

Deşi se numără 20 de ani de la renaşterea identităţii române în Patria noastră străbună, garantată de Declaraţia de Independenţă şi Constituţie, limba oficială, indiferent că o numim română sau moldovenească, nu funcţionează. Nu a fost viabilă nici în cei 11 ani de la „renaşterea distribuţiei de film în Republica Moldova” prin prisma reţelei cinematografice „Patria”. Dar nu şi acum, cînd se manifestă tot mai multe semne de nemulţumire din partea organizaţiilor sociale, a mijloacelor de informare în masă, a partidelor politice şi a structurilor guvernamentale. Nu infirm afirmaţia directorului general al reţelei “Patria”, Alexei Lisnic, conform căruia “în decurs de 11 ani nici un spectator nu s-a întrebat despre faptul în ce limbă a căpătat emoţiile în urma vizionării filmului”. Dar să ne întrebăm prin ce perioadă a trecut Patria noastră în aceşti ani în care PATRIA lor nu a sesizat reclamaţii pe criterii lingvistice… După bîlbîiala democratică de privatizări a continuat dureroasa dictatură comunistă, care de altfel a încercat să oficializeze limba rusă, niglijînd flagrant limba română, limba majorităţii etnice. Nu e de mirare că cetăţenii Patriei române după atîţea ani de “democraţie” au început să protesteze contra neglijării limbii oficiale în cinematografele concernului „Patria”, care difuzează exclusiv în limba rusă. Răbdarea şi toleranţa nu pot continua la nesfîrşit, la fel şi perioada tranziţiei. Protestele sunt alimentate şi de faptul că acum există şi voinţă politică în acest sens, deci schimbarea nu mai este o iluzie, o fantomă a tranziţiei… ci un proces ireversibil. Asta e. Mecanismul a fost pus în funcţiunie, iar “şobolanii” dau bir cu fugiţii.

Argumentul principal în favoarea difuzării filmelor în limba rusă al concernului “Patria”, căreia i s-ar potrvi mai bine echivalentul său rusesc „Rodina” rezidă în faptul că “limba rusă după lege reprezintă limba de comunicare interetnică a unui moldovan cu un găgăuz, bulgar, ucrainean sau rus – aceasta constituie o rezolvare logică a mecanismului pieţei de corespundere a cererii şi ofertei”. De accentuat că sintagma limbă de comunicare interetnică s-a încuibat în legislaţia Republicii Moldova ca rezultat al neratificării de către Patria noastră a Cartei Limbilor Regionale şi Minoritare şi menţinerea minorităţilor etnice din ţară într-un regim lingvistic şi educaţional identic cu cel din perioada ocupaţiei sovietice. Carta Limbilor Regionale şi Minoritare exclude noţiuni de sorginte sovietică cum ar fi „limbă de comunicare interetnică” şi instituie constelaţii de bilingvisme oficial-minoritar la nivelul unor localităţi sau arii mai largi decât acestea, în funcţie de distribuţia geografică şi ponderea minorităţilor respective. În lumina Cartei, toate minorităţile sunt egale între ele şi au obligaţia integrării lingvistice în societate prin însuşirea suficientă a limbii oficiale a statului.

Republica Moldova este singurul stat ex-sovietic în care minorităţile etnice neruse (ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, parţial ţigani) sunt supuse continuu unui proces de rusificare prin menţinerea învăţământului public pentru acestea doar în limba rusă. Lingvistic şi cultural vorbind, ucrainenii, găgăuzii şi bulgarii au fost şi rămân un fel de auxiliari ai comunităţii etnice ruseşti. Dar cum rămîne cu majoritatea română a populaţiei? Datorită “Patriei”, dar şi audiovizualului, publicităţii, întreprinderilor comerciale, aşa-ziselor reguli de limbaj al străzii nu doar minorităţile etnice ne-ruse, dar şi majoritatea etnică română continuă să fie asimilate prin pierderea de identitate şi demnitate de cetăţenii care au nesimţirea şi ipocrizia de a refuza să înveţe româna, limba oficială.

Susţin precizarea editorialistului Petru Bogatu care califică drept neîntâmplător faptul că “marginalizarea limbii române a ieşit la iveală din nou cu ocazia producţiei hollywoodiene Avatar. În acest film american o expediţie colonială încearcă să pună stăpânire pe corpurile unei rase de pe o altă planetă. Suntem şi noi supuşi unui fel de metampsihoză pentru a ne transforma, ca în blockbusterul lui Cameron sau în nuvela lui Mihai Eminescu, în nişte avatari subjugaţi chiar în forul nostru inerior.”

Dar cît se poate de înghiţit capriciile imperialiste ale unei minorităţi etnice care s-a acomodat destul de confortabil în capul nostru neavînd elementarul bun simţ de a recunoaşte acest lucru? Aici subscriu şi acţionarii “Patriei” care pe seama consumatorului au ridicat şi continuă să ridice profituri enorme şi, în acelaşi timp, refuză grosolan orice modalitate de implementare a limbii oficiale a Patriei noastre în PATRIA lor. Fie simpla subtitrare în limba română a filmelor exclusiv dublate în rusă, fie distribuirea filmelor în limbajul original şi subtitrare în limba oficială, fie dublarea în limba română a filmelor. Toate aceste alternative sunt privite ca “inacceptabile, în plan de marketing şi de situaţia financiară a businessului”. Iată cheia mesajului: businessul. Noţiunea de respect al consumatorului şi al statului în care funcţionează le este străină, chiar respingătoare. Deşi sunt exagerate un pic cam mult potenţialele pierderi financiare, demult era cazul ca businessmanii Patriei să ajusteze echipamentul la standardele internaţionale de difuzare, care presupun subtitrări, chiar şi în format tridimensional, şi să nu aştepte să piardă imunitatea protecţionistă odată cu pierderea de către comuniştii ruşi a puterii politice. Dacă agentul economic privat “Patria” este în pierdere ar fi rezonabil să abandoneze această afacere cu iz sovietic şi să permită investitorilor din afară să diversifice piaţa concurenţială monopolizată de “patrioţi” şi să distribuie filme în conformitate cu formatul prevăzut de legislaţie.

Guvernul reformat de la Chişinău va aproba în următoarele luni un regulament potrivit căruia operatorii de cinematografe din Republica Moldova urmează să difuzeze filme cu subtitrare în limba română. Este important ca în această privinţă Ministerul Culturii să aibă toleranţa 0. Legea este lege, iar toleranţa apare doar unde este respect reciproc.

Este o ruşine că distribuirea de filme exclusiv în limba rusă a fost tolerată 11 ani. De altfel, filmele sunt un instrument extraordinar de bun pentru deznaţionalizarea românilor basarabeni. Este, de fapt, un atac direct la psihologia majorităţii române. Ne schimbă atît limba gîndirii, cît şi raţiunea în întregime. Este evident pentru toată lumea, că subtitrele româneşti o să pună basarabeanul pe carte, indiferent de origine etnică, concomitent mai ridicîndu-i nivelul de cultură şi educaţie prin cunoaşterea altor tradiţii şi limbi. Atunci nu va mai fi atît de uşor de îndoctrinat, nu va fi atît de uşor de manipulat şi de minţit în privinţa rădăcinilor etnice.

Cinematografia inseamnă cultură. Cultura trebuie să fie promovată în limba oficială sau originală a filmului cu subtitre. Se recurge la o modalitate sau alta în dependenţă de genul filmului:

  1. Filmele artistice reprezintă un exemplu de artă, compus din banda video şi banda sonoră, ambele acceptate în context unic ca valoare artistică. Din această consideraţie nu poate fi omis ori remodelat din film nici unul din cei 2 factori, deoarece ar schimba imprevizibil sensul mesajului autorului acestui film. Pentru ca autorul şi spectatorul să fie achitaţi si corect trataţi, în practica mondială se apelează la soluţia optimă – subtitrarea filmului în limba ţării respective.
  2. Filmele documentare şi popular-ştiinţifice poartă un sens informativ, destinat satisfacerii curiozităţii spectatorului şi alimentarea cognivităţii acestuia. De aici rezultă că banda sonoră a acestor filme poate fi dublată de narator în limba ţării în care se derulează filmul.
  3. Filmele animate, ca regulă, sunt destinate copiilor, pe prim plan situîndu-se spectaculozitatea scenelor şi dezvoltarea imaginaţiei. Banda sonoră e suficient doar de a fi dublată. Nici autorul şi nici tînărul spectator nu are de pierdut în urma acestei intervenţii.

După cum am vorbit şi mai sus, mecanismul a fost pus în funcţiune, iar procesul democratizării este ireversibil, finalitatea constituind-o starea firească a unui stat democrat de facto – limba oficială funcţională în toate instituţiile Patriei noastre.

AUDIO:

2 răspunsuri to “Editorialul – ediţia a II-a”

  1. Octavian Says:

    ” în practica mondială e acceptată unica soluţie – subtitrarea filmului în limba ţării respective”

    Autorul articolului ar trebui să mai studieze înainte de a scrie. Care practică mondială? Aşa ţări ca Franţa, Germania, Spania, Italia, Austria, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Letonia, Lituania, regiunea Quebec din Canada, etc – toate dublează filmele din engleză. Autorul vă dezinformează. Nu vă daţi manipulaţi!

    • Denis Zavorotnâi Says:

      Apropo, informaţia este verificată.

      Faptul că filmele în ţările enumerate se dublează nu combate practica de subtitrare a originalului utilizată în Occident ca opţiune preferată de consumatori şi acceptată de autori.
      Este corect, sunt şi filme dublate, dar faptul reprezintă dovada prestării serviciilor alternative: de dublare şi de subtitrare. Consumatorul alege.

      Este exagerată doar precizarea „unica soluţie”. Mai exact, aceasta este soluţia optimă, soluţie pe care festivalele internaţionale de cinema o iau ca „unică”.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: