(VIDEO) Spălătoriile ilegale – surse de poluare a mediului, dar şi de întreţinere a şomerilor şi invalizilor


Pentru ȘSAJ / Moldova Azi

Imagine, reporter, sonorizare, montaj – Denis Zavorotnîi

Spălătoriile autorizate deservesc doar 47% din numărul total de maşini din Chişinău, restul fiind spălate pe malul râului Bâc prin intermediul aşa-ziselor spălătorii mobile ilegale.

Autorităţile se arată neputincioase în stoparea acestei afaceri, în schimb dispun de alte pârghii de influenţă, mai puţin legale.

În capitală există până la 20 de spălătorii mobile, la care lucrează câte 2-3 oameni. Taxa pe care o cer aceştia pentru servicii se estimează în jurul la 40 de lei şi este de 2 sau chiar de 3 ori mai mică decât cea pe care conducătorul auto o achită la spălătoriile autorizate.

Deşi s-ar părea că sunt nişte afacerişti de ocazie, cei care spală maşinile pe malul Bâcului, în majoritatea cazurilor, sunt oameni nenorociţi, inadaptaţi social, care nu au sau nici n-au avut un loc de muncă oficial, sunt invalizi sau foşti puşcăriaşi.

Atât şoferii, cât şi aşa-zişii spălători pot fi traşi la răspundere doar în baza art. 109 (Încălcarea regimului de protecţie a apelor) alineatul 3 din Codul Contravenţional, adică printr-o amendă cu o valoare între 400 şi 1000 de lei.

Deşi în urma schimbărilor din codul contravenţional amenda a fost mărită de peste 2 ori, numărul de infracţiuni, dimpotrivă, a crescut. Amenzile în marea majoritate se achită, după care spălătorii îşi continuă activitatea ilegală, constată Angela Savca, responsabil din partea Agenţiei Ecologice Chişinău.

Procesele verbale sunt întocmite pe numele şoferilor fie de inspectorii Agenţiei Ecologice, fie de ofiţerii poliţiei rutiere. Singurul organ competent să aplice sancţiuni aşa-zişilor spălători sunt comisariatele de poliţie de sector.

2 răspunsuri to “(VIDEO) Spălătoriile ilegale – surse de poluare a mediului, dar şi de întreţinere a şomerilor şi invalizilor”

  1. Napocel Says:

    Ce se spunea-n rusă?

  2. Napocel Says:

    Horror. Am văzut anul trecut.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: