Contemplînd veșnicia


În valuri de vînt pe cîmpie,

Cu fața albită de soare,

Cu cerul albastru din mine

Contemplu cerul cel mare.

lumea devine si mai mare...

Plămînii tăcerii inspiră

Al Nistrului murmur tomnatic…

Mai cade o frunză pe liră

Și vîntul o duce pe ape.


Sărută cerul de păsări stoluri,

Iar gîndul meu zboară cu ele;

Plutesc în aer mînate de doruri…

Eu dorul mi-l ascund sub gene.


Știu că-n curînd orașul m-absoarbe

Și teiul atît de trist mă privește…

Veșnicia dispare dusă de ape;

Rămîne golul să-l contemplu orbește.

Publicat în Versuri. Etichete: , , , , , . Leave a Comment »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: